Sa-mi taci tacerea

Tac. Tac? Tac!
De ce tac.
De ce tac?!

Uite, vezi lacrima asta ce n-a curs niciodata?
O vezi. Dar nu o simti.
Stiu ca o vezi...toti o vad...
Dar nimeni nu o simte.
Doar eu, cel care tace, cel care niciodata nu a spus
catuselor sa se deschida
Cu cheia-n palma dreapta, am tacut,
Simt fierul rece, imi arde sufletul, sunt condamnat
Sa zambesc in fiecare seara si sa ma sting
In fiecare noapte privind aceeasi lacrima,
Cuprinsa de disperare ca va veni o zi,
In care o mana straina o va smulge...
De aceea nu ating
Decat in vis cararea ce-o parcurge.

Nu vrei sa-mi taci tacerea?
Saruta-ti pleoapa-n locul meu,
Si daca poti sa-ti dormi trezirea, sa nu-l jignesti pe Dumnezeu.

Sa nu ma judeci, caci il jignesti pe Dumnezeu.

Traieste-ti tacerea in cadenta,
Pasilor pierduti pe asfalt,
Si uita sa-mi judeci tacerea din umbra-ti izbita-n inalt.

Un gand

Aprind o tigara.
Crezi ca pana se va stinge voi reusi sa nu ma gandesc la tine?
Eu cred...
Cred ca ochii tai au ramas la fel de stralucitori si plini de vise chiar daca gura de sub ei ii tradeaza atat de des cu minciuni nevinovate.
Tu crezi?
Crezi ca am uitat lacrimile care imi spuneau mai multe decat tot ce auzeam de la tine?
Stii? Chiar daca m-ai mintit in seara aceea ei au fost sinceri cu mine...ei au fost intotdeauna sinceri...ce pacat...
Ce trist e ca lumea te-a judecat dupa faptele tale, ei nu au stiut sa-ti priveasca ochii asa cum o faceam eu. Ei nu vor stii niciodata sa te ierte fara sa le ceri iertare...
Eu nu voi stii niciodata sa te privesc fara sa te fi iertat.
Tu...ai uitat.
Eu...as fi vrut sa uit...